Stând lângă o poiană...
Autor: Victor Bragagiu  |  Album: Rugăciune în Cale  |  Tematica: Incurajare
Resursa adaugata de bragagiu in 05/02/2013
Păsări de mărgărint dau să se rupă
Din câmpul înghețat și argintiu
Și se învârt nezborul să-ntrerupă
Că să zvâcnească-n cerul azuriu.

Nu prea disting din viscoliri buiestre
De-s lebede, că-s păsări de alt soi
Ori, poate, pur și simplu, sunt măiestre
Ce o poveste speră cu eroi.

Arbori înalți precum colindătorii
Le sună țurțuri mici și străvezii
Urându-le atingerea-aurorii
Și apogee-n stele albăstrii.

Iar păsări fug viteze să apuce
Pentru zvâcnirea-n cerul de cristal,
Ci-alunecă și-aidoma o cruce
Cad într-un râu îngrămădit în mal.

Pe gheața lui s-au răstignit pe spate
Privind neînțelepte spre zenit,
Nepricepând - înfrângerile toate
Cum poți să le întâmpini liniștit.

Ci-nsuflețirea largă și senină
Le-mbie cu o trecere de nor
Să îndrăznească iarăși spre lumină,
Să-nvingă insuccesele cu zbor.

Cruci albe iar aripile să-ntindă,
Dar nu trântite, ci-nălțate-n cer
Și-avântul înălțimii să-l aprindă
Din relief sleit și-argentifer.

Aud Credința-n viitor mă-ndeamnă
Călcându-mi teama-n care mă abțin
Și-aripile-mi se-ntind sfărmând în iarnă
Ca eu o cruce dalbă să devin.
Poetului, ce stă “lângă o poiană” –oarecum complentativ, pasiv-, îi este dat să vadă un tablou în mişcare -activ. “Arbori înalţi”, “păsări” sunt elemente distincte înălţimii, zborului. Păsările sunt create pentru a zbura spre cer. Arborii, datorită nevoii de lumină, se înalţă spre soare. Chiar şi omul –poetul-, cautător de înalt, de Divinitate, “îşi înalţă aripile” pentru a lepăda umanul.
Adăugat în 05/02/2013 de francu.cristina
..cind vom invata zborul sufletului ,spre cer in forma crucii, a rastignirii ,cu siguranta vom fi pe drumul cel bun.Numai bucurii sfinte!
Adăugat în 05/02/2013 de sanda_tulics
Statistici
  • Vizualizări: 611
  • Export PDF: 23
  • Comentarii: 2
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni